Aberaţii demente antiromâneşti (1)

Liviu Beriş se alătură, de bună voie, grupului de evrei demenți și/sau abjecți!

Cu ceva ani în urmă, auzisem că la o discuție publică despre Holocaust, unul dintre prezentatori ar fi susținut că undeva în Transnistria administrată de români s-ar fi petrecut scena următoare: militarii români au decapitat câțiva prunci evrei și ar fi făcut o miuță cu căpățânele bieților copilași, adică ar fi jucat fotbal cu improvizatele mingii, pasându-le între ei și amuzându-se grozav de ideea ce le venise.Relatarea care mi se făcuse consemna că un participant la discuție, român, ar fi intervenit energic și cumplit de revoltat împotriva evreului „supraviețuitor al holocaustului” care susținea asemenea grozăvenie că s-ar fi petrecut! Intervenția sa ar fi stârnit acordul zgomotos al asistenței, inclusiv al celorlalți evrei aflați de față, rușinându-l pe nerușinat! Mărturisesc că nu prea am crezut că se putea întâmpla așa ceva, cineva să inventeze asemenea mizerie, iar altul s-o „mediatizeze”. La fel, mi s-a părut puțin probabil ca niște evrei, participanți la o dezbatere despre Holocaust, să reacționeze împotriva evreilor care bat câmpii și inventează orori inimaginabile! Iată însă că mă înșelam. Lucrurile nu s-au oprit în faza vorbită, ci au trecut la faza superioară: scrisă și tipărită, „Holocaustul sub guvernul Antonescu”, carte publicată la o editură, Hasefer, de un ins care-și pune și numele pe copertă: Liviu Beriș se numește nerușinatul! I-a ajuns în mână declarația unui martor ocular al scenei. O citez pe „martoră”: „Au început să depisteze copiii nou născuți. Ne puneau în cerc (în toți anii deportării mele a început să-mi fie cunoscută semnificația punerii noastre în cerc), iar ei în mijloc jucau fotbal cu micuța victimă. Porțiuni din ce a fost obiectul lor de distracție erau împrăștiate pe ei, pe noi, nu-i deranjau stropii de sânge de pe față, de pe mâinile, de pe uniforma lor”[1].

Sunt mici diferențe față de versiunea orală, dar nebunia este la fel de mare: soldații români luau așadar un copilaș evreu nou născut, îi puneau pe ceilalți evrei în cerc, desigur că erau de față în cerc și părinții copilului, iar ei, în mijlocul cercului, jucau fotbal cu acel „boț de carne”, împroșcând cu sîngele victimei și „porțiuni” din trupul „obiectului” pe toată lumea aflată de față!… Distracția se înțelege că s-a repetat de mai multe ori. Mărturia continuă cu scene și mai cumplite: „Aveam tifos exantematic, ca hrană aveam din belșug fecale înghețate (relatarea nu-i ficțiune)”[2]. Sau: „Am sosit în acest lagăr în toiul execuțiilor în masă. Fără întrerupere, zi și noapte, veneau căruțe în care se aruncau oamenii, chiar îi suprapuneau ca să încapă cât mai mulți, și îi duceau spre locurile unde îi obligau ca, cu slabele lor puteri, să-și pregătească propriile lor case de veci”. Deci acei oameni, atât de epuizați încât erau stivuiți în căruțe, ca să încapă cât mai mulți, ajunși la destinație mai aveau putere să-și sape singuri „casa de veci”?! Mărturia continuă: „Dar, în prealabil, trebuiau să se dezbrace până la piele, să se așeze cu fața la groapă, după care intrau în funcțiune armele care îi ucideau sau numai îi răneau; și, așa cum se nimerea, încă vii sau morți, erau aruncați în groapă. Operațiunea următoare era stropirea cu puțin petrol, se dădea foc și totul se acoperea doar cu câteva lopeți de pământ.Carnea friptă ne stârnea foamea. (s.n.) Când nu mai era mișcare în jur, veneau câinii care trăgeau bucăți din cel ce a fost cu puțin mai înainte om, și nu aliment. Greu de crezut, același lucru îl făceau și puținii dintre noi care se mai puteau târî până la gropi. Se practica un fel de canibalism. Era o provocare prea mare ca să reziști mirosului de carne friptă, fie ea chiar de OM”[3]. E bine știut că foamea animalică îi transformă pe oameni în animale. În Parisul asediat de nemți, în timpul Comunei din Paris, am învățat la școală că oamenii s-au coborît până la a mânca șobolani, inventând chiar și o delicatesă. Pour les gourmets: pateul din ficat de șobolani. Din scena descrisă mai sus deduci o mică contradicție: având atâția câini în preajmă, cum de mai ajungeau evreii să se mănânce unii pe alții?! Mai ales că, e știut, evreii nu prea iubesc câinii… În unele țări din Asia, carnea de câine este foarte prețuită! În economia Holocaustului din Transnistria prezența câinilor joacă însă un rol deosebit de important, așa că evreii nu s-au atins de câini, mai degrabă au făcut moarte de om, de evreu, numai să rămână întreg efectivul de câini de care era nevoie ca să explice absența gropilor comune: au murit în Transnistria sute de mii de evrei, iar pe urma atâtor mii de cadavre nu a rămas nicio groapă comună! Unde-s cadavrele evreilor morți, uciși de tifos sau de jandarmii români?! La această întrebare decisivă pentru toată istoria Holocaustului, evreii supraviețuitori răspund, oareșicât jenați, plecându-și privirile, că evreii morți au fost mâncați de câini! Vreo trei sute de mii! 300.000! Nota bene: 300.000 de evrei, nu de câini!

Acest răspuns, evident mincinos, mincinos și tembel, întră în contradicție cu minciuna cealaltă, despre evreii care mureau de foame deși aveau alături „șeptelul” canin atât de bogat!… De ce au mâncat evreii fecale înghețate sau „bucăți din cel ce a fost cu puțin mai înainte om”, și nu au mâncat carne din animalele care foiau în jurul lor: șobolani și câini bagabonți… Să nu le fi trecut prin cap asemenea „soluție”? Nu e cosher carnea de câine? Dar sunt cosher fecalele înghețate?!… Un ultim citat din declarația martorei: „Un alt dușman agresiv al nostru erau șobolanii care erau de mărimea unor pisici mature. Majoritatea deportaților erau neputincioși și nu se puteau apăra, iar aceștia, netulburați, îi rodeau în diverse părți ale corpului, deveniseră hrana lor. În exodul meu, în multe grajduri unde am staționat, am văzut șobolani care se ospătau din trupurile încă vii ale semenilor noștri, care doar scâncesu, nu aveau puterea nici să țipe. În lagărul Bogdanovka nu era prevăzută o cât de mică rație de alimente, foametea dădea roade. Bogdanovka era înconjurată de gropi comune, în ele ajungeau cei împușcați și, nu de puține ori, ajungeau și unii care nu erau încă morți, dar acolo, în chinuri, își găseau sfârșitul”[4]. Și mai zic unii că evreii sunt oameni isteți, deștepți, inteligenți!… Iată, nici autoarea declarației, nici cel care o citează, nerușinatul Beriș, nici editorii de la Hasefer, nu-și dau seama că s-au dat de gol! Măi, deștepților, dacă sunteți proști lăsați-vă de minciuni! E nevoie de un minim de inteligență ca să te ții de minciuni! Și de puțintică memorie! Voi nu știți că în toată Transnistria nu s-a găsit nicio groapă comună?! Ați uitat?! Nici nevoie de gropi comune nu a fost, ați zis tot voi, deoarece a fost treaba câinilor să facă să dispară orice urmă de holocaust! Orice urmă de evreu ucis de români. Cum puteți spune că „Bogdanovka era înconjurată de gropi comune”?! Păi ați lua premiul Nobel pentru istorie dacă ați putea indica nu mai multe gropi comune, dar măcar una! Oricât de mică ar fi! Du-te, Berișule, și sapă la Bogdanovka, ca să-i faci de rușine pe toți negaționiștii care de zeci de ani vă întreabă: dar unde-s cadavrele evreilor uciși în Transnistria? Unde-s gropile de la Bogdanovka? Singurele gropi comune care se cunosc sunt cele descoperite în vara anului 1941, după intrarea trupelor române în Basarabia, gropi comune în care evreii figurează ca autori, ca asasini, iar românii ca victime!

Nu dau numele persoanei care depune mărturia, o femeie necunoscută mie. Dacă nu este inventată, cum s-a mai întâmplat, pentru mine este clar, dureros de limpede, că biata femeie nu este responsabilă, nu este în toate mințile ei! Probabil că este și efectul vârstei, al psihozei holocaustizante care face atâtea victime printre evrei! Beriș ăsta însă nu este o victimă, ci este un instigator al psihozei și un profitor al ei! Prost nu este. Câteva pagini, mai pe la sfârșitul cărții, le-aș semna și eu, care nu sunt nici prost, nici ticălos! Cum ticălos se arată a fi Liviu Beriș! O ține una și bună, la fiecare 6-7 pagini, cu lamentația pe seama evreilor „exterminați doar pentru vina de a se fi născut evrei”! Sau „Era suficient să te fi născut din părinți evrei sau să ai evrei în ascendență și condamnarea la moarte îți era semnată!” Aberații pe care nu le adeverește niciunul din documentele citate!

Da, pentru Ion Antonescu – și nu numai pentru el, a existat o „problemă evreiască”! Dar nu există nici cel mai neînsemnat temei pentru a deduce că soluția preconizată de Mareșal a fost genocidul, exterminarea! Nici măcar soluția preconizată de Hitler nu lua în calcul crima, asasinatul în masă. Tolomacul de Beriș citează documente foarte explicite în acest sens: „Eu sunt pentru migrațiunea forțată a întregului element evreiesc din Basarabia și Bucovina care trebuie azvârlit peste graniță”, declară Mihai Antonescu[5]. Nota bene: nu toți evreii trebuiau forțați să „migreze”! De ce numai evreii din Basarabia și Bucovina? O știe toată lumea azi: din cauza lipsei lor de loialitate față de statul român, față de români, în general, în timpul ocupației sovietice! Sau declarația mareșalului: „În ceea ce privește pe evrei, am luat măsura ca să-i scot definitiv și total din aceste regiuni. […] Dacă circumstanțele o vor permite, vor fi trecuți dincolo de Urali”[6]. Deci, aflăm de la acest Beriș, intenția mareșalului era să-i strămute pe evreii din Basarabia „dincolo de Urali”! Teribil de utilă informație! Nu știam de ea! Nici măcar germanii, aflăm de la același Beriș, nu se gândesc la genocid: „Germanii, declară limpede Ion Antonescu în ședința guvernului, vor să-i ducă pe toți jidanii din Europa în Rusia și să-i așeze într-o anumită regiune”[7]. Iar Ion Antonescu avea de unde să cunoască intențiile lui Hitler! Intenția de a-i așeza pe toți evreii din Europa într-o anumită regiune din Rusia!… Aceasta este definiția dată Holocaustului de Liviu Beriș! Iată, ca negaționist al Holocaustului, oricine găsește la acest Beriș documentația necesară și esențială pentru a dovedi că nu a existat intenția de holocaust, de genocid, nici la Hitler, nici la Antonescu. Dovezile pe care le invocă evreul nătărău dovedesc exact contrariul! Cine a avizat apariția acestei cărți la editura Hasefer? Nu cumva este vorba de o carte subversivă, care se declară împotriva negaționștilor, dar le aduce pe tavă argumentele de care aceștia aveau nevoie?! Eu unul în acest opuscul am găsit ce căutam de mult și nu găseam: dovada cea mai clară că nu a fost holocaust!… Nu a fost genocid! Nimeni nu a fost „exterminat doar pentru vina de a se fi născut evru!”. O dovedește cum nu se poate mai convingător Liviu Beriș, citându-i pe Hitler și pe Ion Antonescu! Liviu Beriș dixit!

Cine este Liviu Beriș? Este ditamai președintele al Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului (A.E.R.V.H.). Care victime, care Holocaust, Berișule, că doar adineaori, câteva rânduri mai sus, ai dovedit că n-a existat?! O ultimă chestiune: Beriș acesta îl citează de mai multe ori pe domnul Alex Stoenescu, pentru ca în final să se scandalizeze sincer pentru confuzia, crede el, a cunoscutului istoric, care găsește că este logic și legal să fie executați fără prea multe formalități civilii care luptă în spatele frontului, ca partizani, atacând sub protecția hainei civile, militarii armatei care ocupă acel teritoriu. Beriș crede că le ia astfel apărarea evreilor care au comis nenumărate acte de lașitate criminală, pedepsite de toate legile războiului. Beriș nu le cunoaște sau, mai exact, crede că aceste legi sunt nedrepte atunci când fac victime printre evrei. A rămas marcat de literatura sovietică despre partizani… Îi ofer preopinentului meu un citat: „Minunea de la Vorobiev”, în care nu este vorba de evrei, ci de niște ruși care atacă cu focuri din pădure trupele române cantonate la zeci de kilometri de linia frontului: „Ruşii nu mai trag ci, orbiţi de fum, fug besmetici să scape din foc în câmp, afară. Îi luăm ca din strachină. Am adunat ca la şaizeci de inşi, copii şi bătrâni. Ofiţerul care-i comanda şi doi politruci, s-au împuşcat singuri. În coloană de marş ducând pe cei doi răniţi ai noştri, mă prezint cu ei la comandament. Pentru partizanii scoşi din lege, nu există cruţare, ştiam asta, dar nu ştiu ce m-a făcut să’i duc la comandă să se hotărască cu ei. Sunt ascultaţi aşa de formă şi-s duşi de grupa mea sub comanda unui domn sublocotenent, într-o scobitură de teren, să fie executaţi. Ei plâng, se târăsc în genunchi, urlă să fie iertaţi, dar nu-i aude nimeni.” Deci, domnule Beriș, pentru partizani, pentru autorii unor atacuri lașe, nu există cruțare! Chiar și evrei dacă sunt acei nemernici!

Titlul acestor rînduri este legat de un text mai vechi, publicat la 17 iunie 2013. Îl reiau pentru a preciza contextul în care trebuie poziționat președintele Beriș: printre evreii nebuni sau abjecți. Beriș pare a fi și una și alta! Așadar, în continuare, punem textul nostru intitulat
– Va urma –
–––––––––––––––-
[1] Liviu Beriş, Holocaustul sub guvernul Antonescu, Bucureşti, Editura Hasefer, 2014, 88p., p.19-20.
[2] Op. cit., p.20 – paranteza și sublinirea aparțin textului mărturiei.
[3] Op. cit., p.20-21.
[4] Op. cit., p. 22.
[5] Op. cit., pag. 14-15.
[6] Op. cit., p. 15.

Aberaţii demente antiromâneşti (2)

Evrei nebuni sau evrei abjecți? Care sunt cei mai nebuni?

Dau câteva citate, cu un comentariu minim, lăsând cititorului plăcerea de a se descurca singuri în contact direct cu autori evrei dintre cei mai importanți în literatura holocaustului. Cititorii noștri sunt invitați să-și aleagă citatul favorit, care îi va indigna cel mai mult. Începem cu „Cartea Neagră”, scrisă de Matatias Carp – în colaborare secretă cu Ilya Ehrenbourg, carte care în 1946 a dat tonul la cântec, la aria calomniei anti-românești:

1. „Fascismul românesc a avut metodele sale originale de exterminare a evreilor. […] Evreii erau bătuţi până la istovire şi expiere, sufocaţi în vagoane cu răsuflătorile astupate, vânduţi din mijlocul convoaielor pentru a fi omorîţi şi a li se comercializa îmbrăcămintea, pentru a fi tăiaţi bucăţi pentru ca cu sângele lor să se ungă osiile căruţelor […]”. Exact aşa scrie. Aşadar, pe lângă osiile căruţelor, toate cele ce mai sunt de uns într-o gospodărie țărănească…
Așa scrie la pagina 23, volumul 1, ediţia de după 1989! Pagina din dreapta, pe la mijloc, cules cu litere îngroşate. Formulă memorabilă: „…Pentru ca cu sângele evreilor să se ungă osiile căruţelor…”

2. Evreii internaţi la Moghilev, „neavând posibilitatea aprovizionării cu alimente, se hrăneau cu excremente omeneşti, iar mai târziu cu cadavre omeneşti”. Da, aţi citit bine : evrei care „se hrăneau cu excremente omenești şi cadavre omeneşti. Declaraţia este semnată de un domnul M. Katz, fost preşedinte al Comitetului Evreiesc din Moghilău”. „Cartea Neagră” a fost recent dată la tradus, gest în urma căruia se va internaționaliza şi bomba asta: evrei care se hrănesc cu excremente omeneşti! Evrei care se hrănesc cu cadavrele altor evrei!
Şi cine ne dă asigurări că-i adevărată dintotdeauna povestea asta? Nu doar Ilya Ehrenbourg, ci însăşi întreaga onor comunitate evreiască din România, preşedinte Aurel Vainer, cine altul?! Başca cei trei preşedinţi români, Iliescu, Constantinescu, Băsescu, care au plâns cu batista la nas la memorialul fecalelor mâncate de evrei în timpul Holocaustului şi după! Mai ales după ! Cum să nu le faci muzeu de veșnică amintire ?! Deci nu e glumă şi nici limbaj de ăla figurat ! Ci pe bune: evrei care se hrănesc cu excremente omeneşti… Evrei care se hrănesc cu cadavre omeneşti… „Cartea Neagră” dixit! Adică un evreu! Trebuie scris chiar și cu majuscule că în România, pentru prima oară în istoria multi-milenară a iudaismului, s-au găsit evrei care să se hrănească cu excremente şi cadavre…[8] , deci, volumul 3 din Talmudul sioniștilor holocaustizanți.

3. Într-o emisiune TV, un alt Katz, ceva mai mic, nu prea a ştiut să răspundă la întrebarea întrebărilor: „ce s-a întâmplat, bre, omule, cu cadavrele celor 250.000 de evrei ucişi de Antonescu în Transnistria? Unde s-au evaporat?”. S-a bâlbâit ce s-a bâlbâit și, în cele din urmă, a scos răspunsul penibil: „cadavrele evreilor uciși de români au fost mâncate de câini, înainte de a interveni autoritățile” ca să le adune în câteva mii de gropi comune inexistente!… Avem deci de ales între doi Katzi, care este mai nebun decât celălalt: Katz 1 sau Katz 2? Katz 1 este cel care susține că nu ne-a mai rămas niciun cadavru din cele 250.000 deoarece aceste cadavre au fost îngurgitate de evreii supraviețuitori, atunci când nu s-au mai găsit fecale! Katz 2 este evreul care susține că din 250.0000 de evrei români holocaustizați, nu s-au putut găsi cadavre de evrei nici pentru o groapă comună mai prizărită deoarece toate aceste sute de mii de cadavre au fost mâncate de câinii bagabonți! Oricum, oricare va fi câștigătorul concursului nostru, să ne bucurăm că traducând „Cartea Neagră…”, Federația Comunităților Evreiești din România va asigura o carieră internațională strălucită faptului unic în istorie că evreii din Transnistria au fost haliţi, cu fecale cu tot, de ceilalţi evrei din Transnistria, mai supraviețuitori. Evreii s-au mâncat astfel unii pe alţii, între ei, fără nicio imixtiune străină, ba și-au mâncat și fecalele, în cea mai pură tradiţie autarhică a ghettoului, vie şi azi… Drept care așa s-a produs alt miracol transnistrean: niciun evreu în zonă nu a murit de foame! Ba chiar la întoarcere – câţi s-au mai întors, cam 95% -, toţi supraponderali!

Limitat la puterea de circulaţie, infimă, a limbii române, acest „adevăr”: evreii mâncători de fecale va irumpe de mâine pe mass media mondială prin traducerea în limba lui Céline, să i se bucure toţi urmaşii! Ce victorie postumă, niciodată imaginată sau măcar visată de vestitul antisemit! Al drăcuţului drac, cum le mai aranjează el, mereu pe mâna proprie a altora! Că ce face ovreiul cu mâna lui… Viaţa bate filmul încă o dată! Îl bate la fundul gol! Scor general: scor de maidan, de forfait!…

4. În iadul din Transnistria – zice Sonia Palty în „Realitatea Evreiască”, oficiosul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România -, penuria de sare îi făcea mai ales pe copilaşii evrei din Transnistria să sufere şi, natural, îi făcea să se smiorcăie toată ziua. De trista împrejurare profitau fără ruşine vecinii fiecărei familii cu copii, tot evrei, sărmanii, care-şi puneau farfuria cu supa chioară sub ochii lacrimogeni ca să-şi săreze astfel bucatele! Ea însăși, Sonia Palty, mărturisește că a fost astfel abuzată de vecini… de mai multe ori! Între timp, adică între interviul din „Realitatea Evreiască” și textul scris azi, Sonia Palty a fost exmatriculată din Transnistria și din rândurile victimelor Holocaustului! Nu pentru minciuni! Pentru minciunile din cartea ei de amintiri din deportarea în Transnistria a fost premiată și plătită la greu de Uniunea Scriitorilor din România, ci pentru crimele săvârșite în Transnistria de un membru important al familiei sale: pezevenchiul de ta-su! Crime împotriva evreilor care scăpau neîmpușcați de români! Le venea de hac tatăl Soniei! „Ce părere ai, amice Teşu, despre această poveste cu sarea din Transnistria?”, l-am întrebat cândva pe domnul Teşu Solomovici, domn pe care, o vreme, l-am suspectat că el ar fi evreul normnal pe care-l caut cu lumînarea de câteva decenii, ultimele două. „E chiar uşor ingenioasă povestea, este, da, o metaforă!”, mi-a explicat comprehensiv și filologic Teşu Solomovici când m-am arătat contrariat de paradox: tocmai evreilor, care sunt sarea pământului, să li se ia sarea!… Cât de subtili au fost românii în cinismul lor – cine ar fi zis ?!, auzi la ei, să nu le dea nici sare nevinovaţi fraţilor lui Josef?!

5. Din păcate, nici cu Teşu nu mi-e ruşine!… Iată-l ce scrie despre scufundarea vasului „Merkure”, plin ochi cu evrei: „Vasul a fost torpilat de un submarin german. Soldaţii germani i-au mitraliat pe evreii care încercau să se salveze şi asupra lor au fost lansaţi câini dresaţi ca să-i ucidă în apă”... Aşadar, câini dresaţi să fie „lansaţi” în apă şi să ucidă, în largul mării, evrei… Câini care stau zile şi săptămâni întregi într-un submarin, domule Teşu, fără să turbeze?! Câini care vin la tine înot şi te muşcă, te bagă cu capul la fund?!… Dragă domnule Teşu, n-ai văzut niciodată un câine cum înoată?! Păi nu aveai voie nici măcar să citezi asemenea inepţie! Iar dacă nu dai sursa acestei „informaţii”, dacă dumneata ţi-ai imaginat singur şi nesilit de nimeni această gugumănie, cu ochişorii minţii matale, dacă ai vizualizat-o, atunci se întâmplă ceva foarte grav cu mintea dumitale!… Şi zău că nu mă bucur ! Aşa cum nu mă bucur să aflu şi să ştiu că submarinul criminal a fost unul sovietic, nu german… Nu schimbă cu nimic destinul pasagerilor de pe „Merkure”… Dar ar trebui să schimbe destinul cărţilor şi al autorilor care propun asemenea netrebnice fantasmagorii! N-au ce căuta pe tarabele librarilor ori în casa unor oameni normali, cu frica lui Dumnezeu! Afară din librării şi tipografii, din biblioteci, nebunelor! Înseilări smintite! Aţi împuţit destul planeta!
–––––––––––––-
[7] Liviu Beriş, Holocaustul sub guvernul Antonescu, Bucureşti, Editura Hasefer, 2014, 88p., p. 17.
[8] Matatias Carp, Cartea neagră. Fapte şi documente. Suferinţele evreilor din România, 1940-1944, vol. I-III, Bucureşti, 1946- 1948, vol. III, p.380.

Articole asemanatoare

Anunțuri